Apocalipsa lui Ioan
vineri, 18 septembrie 2009
BIBLIA MP3 AUDIO şi TEXT:
biblia audio, fisier pentru fiecare carte, click aici
pentru torent, click aici
audio on-line, click aici
Apocalipsa lui Ioan
biblia audio, fisier pentru fiecare carte, click aici
pentru torent, click aici
audio on-line, click aici
Apocalipsa lui Ioan
Capitolul 1
1. Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, –
2. care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.
3. Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
4. Ioan, către cele şapte Biserici, care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie,
5. şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său,
6. şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
7. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
8. „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
9. Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
10. În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe.
11. care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.”
12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18. Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
19. Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
20. Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici.
Capitolul 2
1. Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2. „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
7. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
8. Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
9. „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
11. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
12. Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
15. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
16. Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
17. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
18. Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
20. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
21. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
22. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
24. Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.
25. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!
26. Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.
27. Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.
28. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.”
29. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Capitolul 3
1. „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
2. Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
3. Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
4. Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
5. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
6. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
7. Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:
8. „Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
9. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.
10. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
12. Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.
13. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
14. Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
15. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
16. Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
17. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
18. te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.
19. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!
20. Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
21. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.
22. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Capitolul 4
1. După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
2. Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
3. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
4. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.
5. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
6. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.
7. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor,
10. cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau:
11. „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
Capitolul 5
1. Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
2. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
3. Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
4. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
5. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.
6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
7. El a venit, şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
8. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
9. Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
10. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
11. M-am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
12. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
13. Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
14. Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
Capitolul 6
1. Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat, şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
2. M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.
3. Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.”
4. Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.
5. Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă.
6. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”
7. Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”
8. M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
9. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră.
10. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
11. Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.
12. Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele,
13. şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.
14. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.
15. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor.
16. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;
17. căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”
Capitolul 7
1. După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
3. zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
4. Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.
5. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
6. din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;
7. din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
8. din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi.
9. După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
10. şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
11. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
12. şi au zis: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”
13. Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
14. „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.
15. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.
16. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
17. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Capitolul 8
1. Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
2. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.
3. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie.
4. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
5. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.
6. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele.
7. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.
8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge;
9. şi a treia parte din făpturile, care erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit.
10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.
11. Steaua se chema „Pelin”; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.
12. Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.
13. M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune.”
Capitolul 9
1. Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului,
2. şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
3. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
4. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
5. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.
6. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.
7. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.
8. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.
9. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.
10. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
11. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.
12. Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
13. Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
14. şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!”
15. Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
16. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.
19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.
Capitolul 10
1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
2. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ,
3. şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
4. Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”
5. Şi îngerul, pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer,
6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă,
7. ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.
8. Şi glasul, pe care-l auzisem din cer, mi-a vorbit din nou, şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
9. M-am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
10. Am luat cărticica din mâna îngerului, şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
11. Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”
Capitolul 11
1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.
3. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.
5. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
6. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
8. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
9. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
10. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
11. Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.
12. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
13. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ, şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi, s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
14. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.
15. Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
16. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
17. şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.
18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
19. Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.
Capitolul 12
1. În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.
3. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
5. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
6. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
10. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
11. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
12. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.
13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.
14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui.
15. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.
17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
Capitolul 13
1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
2. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.
3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.
4. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?”
5. I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.
6. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.
7. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.
9. Cine are urechi, să audă!
10. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
11. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.
14. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
15. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
18. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.
Capitolul 14
1. Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
2. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul, pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor.
3. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
5. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
6. Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod.
7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
13. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” – „Da”, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
14. Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mână, o secere ascuţită.
15. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.”
16. Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.
17. Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
18. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”
19. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Capitolul 15
1. Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
2. Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.
3. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!
4. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”
5. După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
6. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
7. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.
8. Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Capitolul 16
1. Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
2. Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.
3. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
4. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.
5. Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.
6. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.”
7. Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”
8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
9. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
10. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.
12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit.
13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. –
15. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” –
16. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
17. Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”
18. Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.
19. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
20. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.
21. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.
Capitolul 17
1. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care stă pe ape mari.
2. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
3. Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”
6. Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
7. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri?” Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă, şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8. Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –
9. Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care stă femeia.
10. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.
11. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.
12. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
14. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.
15. Apoi mi-a zis: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care stă curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.
16. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc.
17. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
18. Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”
Capitolul 18
1. După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
2. El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
3. pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două oricât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!”
7. Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea!”
8. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.
10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!” –
11. Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14. Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi.
15. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui,
16. şi vor zice: „Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17. Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!” – Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi cei ce câştigă din mare, stăteau departe;
18. şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?”
19. Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”
20. „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, şi a judecat-o.”
21. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!
22. Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine nici un meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, – pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,
24. şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”
Capitolul 19
1. După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!
2. Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei.”
3. Şi au zis a doua oară: „Aleluia!… Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
4. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”
5. Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”
6. Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.
7. Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit,
8. şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.” – (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)
9. Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
10. Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.”)
11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.
13. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.”
14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
17. Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
Capitolul 20
1. Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
6. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat;
8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.
10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
Capitolul 21
1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
6. Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
7. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
8. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
9. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
10. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu,
11. având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.
12. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi.
14. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15. Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
16. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
17. I-a măsurat şi zidul, şi-a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
18. Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald;
20. a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
21. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
22. În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.
23. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
24. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
25. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
26. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.
27. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.
Capitolul 22
1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
2. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.
3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.
6. Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând. –
7. Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
8. Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui.
9. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
10. Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
11. Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!
12. Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.
14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!
15. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
16. Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.
17. Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!
18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
20. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
21. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
1. Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, –
2. care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.
3. Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
4. Ioan, către cele şapte Biserici, care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie,
5. şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său,
6. şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
7. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
8. „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
9. Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
10. În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe.
11. care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.”
12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18. Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
19. Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
20. Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici.
Capitolul 2
1. Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
2. „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
7. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
8. Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
9. „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
11. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
12. Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13. „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
15. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
16. Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
17. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
18. Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
20. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
21. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
22. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
24. Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.
25. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!
26. Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.
27. Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.
28. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.”
29. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Capitolul 3
1. „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
2. Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
3. Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
4. Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
5. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
6. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
7. Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:
8. „Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
9. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.
10. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
12. Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.
13. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
14. Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
15. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
16. Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
17. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
18. te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.
19. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!
20. Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
21. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.
22. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Capitolul 4
1. După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
2. Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
3. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
4. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.
5. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
6. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.
7. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor,
10. cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau:
11. „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”
Capitolul 5
1. Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
2. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
3. Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
4. Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
5. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.
6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
7. El a venit, şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
8. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
9. Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
10. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
11. M-am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
12. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
13. Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
14. Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
Capitolul 6
1. Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat, şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
2. M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s-a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.
3. Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.”
4. Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.
5. Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă.
6. Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”
7. Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”
8. M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
9. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră.
10. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
11. Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.
12. Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat, şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele,
13. şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.
14. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.
15. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor.
16. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;
17. căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”
Capitolul 7
1. După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
3. zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
4. Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.
5. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
6. din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;
7. din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
8. din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi.
9. După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
10. şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
11. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
12. şi au zis: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”
13. Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
14. „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.
15. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.
16. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
17. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Capitolul 8
1. Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
2. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.
3. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie.
4. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
5. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.
6. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele.
7. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.
8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge;
9. şi a treia parte din făpturile, care erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit.
10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.
11. Steaua se chema „Pelin”; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.
12. Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.
13. M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune.”
Capitolul 9
1. Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului,
2. şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
3. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
4. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
5. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.
6. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.
7. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.
8. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.
9. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.
10. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
11. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.
12. Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
13. Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
14. şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!”
15. Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
16. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.
19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.
Capitolul 10
1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
2. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ,
3. şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
4. Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”
5. Şi îngerul, pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer,
6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă,
7. ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.
8. Şi glasul, pe care-l auzisem din cer, mi-a vorbit din nou, şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
9. M-am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
10. Am luat cărticica din mâna îngerului, şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
11. Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”
Capitolul 11
1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.
3. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.
5. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
6. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
8. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
9. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
10. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
11. Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.
12. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
13. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ, şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi, s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
14. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.
15. Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
16. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
17. şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.
18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
19. Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.
Capitolul 12
1. În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.
3. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
5. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
6. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
10. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
11. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
12. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.
13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.
14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui.
15. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.
17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
Capitolul 13
1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
2. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.
3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.
4. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?”
5. I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.
6. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.
7. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.
9. Cine are urechi, să audă!
10. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
11. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.
14. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.
15. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
18. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.
Capitolul 14
1. Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
2. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul, pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor.
3. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
5. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
6. Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod.
7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!
12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
13. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” – „Da”, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
14. Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mână, o secere ascuţită.
15. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.”
16. Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.
17. Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
18. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”
19. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
Capitolul 15
1. Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
2. Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.
3. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!
4. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”
5. După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
6. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
7. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.
8. Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Capitolul 16
1. Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
2. Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.
3. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
4. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.
5. Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.
6. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.”
7. Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”
8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
9. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
10. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.
12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit.
13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. –
15. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” –
16. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
17. Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”
18. Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.
19. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
20. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.
21. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.
Capitolul 17
1. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care stă pe ape mari.
2. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
3. Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”
6. Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
7. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri?” Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă, şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8. Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –
9. Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care stă femeia.
10. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.
11. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.
12. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
14. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.
15. Apoi mi-a zis: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care stă curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.
16. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc.
17. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
18. Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”
Capitolul 18
1. După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
2. El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
3. pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două oricât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!”
7. Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea!”
8. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.
10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!” –
11. Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14. Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi.
15. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui,
16. şi vor zice: „Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17. Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!” – Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi cei ce câştigă din mare, stăteau departe;
18. şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?”
19. Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”
20. „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, şi a judecat-o.”
21. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!
22. Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine nici un meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, – pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,
24. şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”
Capitolul 19
1. După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!
2. Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei.”
3. Şi au zis a doua oară: „Aleluia!… Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
4. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”
5. Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”
6. Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.
7. Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit,
8. şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.” – (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)
9. Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
10. Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.”)
11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.
13. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.”
14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
17. Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.
21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
Capitolul 20
1. Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
6. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat;
8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.
10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
Capitolul 21
1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
6. Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
7. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
8. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
9. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
10. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu,
11. având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.
12. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi.
14. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15. Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
16. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
17. I-a măsurat şi zidul, şi-a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
18. Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald;
20. a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
21. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
22. În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.
23. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
24. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
25. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
26. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.
27. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.
Capitolul 22
1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
2. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.
3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.
6. Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor prorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând. –
7. Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
8. Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui.
9. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
10. Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
11. Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!
12. Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.
14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!
15. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
16. Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.
17. Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!
18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
20. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
21. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
Alte legături (other links) :
Alege ceva mai bun (şi alimentaţie) (doar limba română)
Câteva impresii despre lumea în care trăim (doar limba română)
http://desprelumea.blogspot.com/
Ce spune Biblia despre Ocultism (doar limba română)
Despre cunoştinţa de Dumnezeu (About acquaintance of God) (limba română şi engleză)
Despre adevărul bun. About good Trutly (Truth) (limba română şi engleză)
Epistola sobornicească a lui Iuda (doar limba română)
Yoga şi meditaţia tranşcedentală (limba română şi engleză)
Alege ceva mai bun (şi alimentaţie) (doar limba română)
Câteva impresii despre lumea în care trăim (doar limba română)
http://desprelumea.blogspot.com/
Ce spune Biblia despre Ocultism (doar limba română)
Despre cunoştinţa de Dumnezeu (About acquaintance of God) (limba română şi engleză)
Despre adevărul bun. About good Trutly (Truth) (limba română şi engleză)
Epistola sobornicească a lui Iuda (doar limba română)
Yoga şi meditaţia tranşcedentală (limba română şi engleză)
